Inainte de orice, trebuie citit in site-ul Ambasadei României în Canada: Servicii consulare / Acte notariale

Printre altele scrie si ca:

"Autentificarea procurilor şi declaraţiilor, precum şi supralegalizarea acestora
de către ambasadele şi consulatele României sunt gratuite.

Pentru autentificarea procurilor de vânzare-cumpărare,
de succesiune și partaj, se achită o taxă de înregistrare în Registrul Național Notarial,
în valoare de 3 Euro
(se percepe echivalentul în dolari canadieni, la cursul afișat la rubrica Taxe Consulare)"

"Canada nu este stat semnatar al Convenţiei de la Haga din 1961
(a semnat Convenţia de la Haga din 1961, dar cu mici exceptii)
privind suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine
şi nici nu are un acord bilateral de asistenţă juridică în materie civilă cu România.
Astfel, procurile sau declaraţiile întocmite de cetăţenii români
pot fi autentificate, în limba română, de un notar local,
urmând ca apoi să fie legalizate de autorităţile competente ale statului respectiv
(MAE canadian - DFAIT "Authentication Office")
şi supralegalizate de ambasada sau consulatul român din acel stat.
Dacă actul a fost redactat într-o limbă străină,
el va trebui tradus în limba română pentru a putea fi opozabil autorităţilor române."

Pentru a fi acceptate in Romania traducerile legalizate de un notar canadian
a se vedea secţiunea corespunzătoare).

Din câte înțeleg eu de mai sus,
trebuie întocmită și legalizată procura actului pentru vânzarea casei de către un notar aici în Canada
și apoi trebuie mers în persoană(amândoi) la consulat pentru superlegalizare(care la consulat va costa 3 euro).
Daaar înainte de a merge la consulat,
trebuie văzut cât costă redactarea și legalizarea la un notar montrealez.

Pentru orice serviciu consular trebuie facuta o programare aici: https://www.econsulat.ro/la Link pentru: Consulatul General al României la Montreal
Adresă:
1010, rue Sherbrooke Ouest, bureau 610, etaj 6, H3A 2R7, Montreal, Québec



Ce fac cand sunt in strainatate
si trebuie sa trimit in Romania
o declaratie sau imputernicire (procura) notariala?

Sunt multe situatii care impun ca o persoana aflata in strainatate
sa trebuiasca sa trimita in tara o procura sau o declaratie:
     pentru a vinde sau cumpara o proprietate
,
pentru a dezbate o mostenire sau pentru a face un partaj,
pentru a incasa o suma de bani,
pentru a obtine diverse documente
(certificat de nastere, casatorie, acte de studii, cazier, permis de conducere etc)
de la diverse institutii, si lista poate continua la nesfarsit.

IN REZUMAT:
pentru a trimite din strainatate in Romania o declaratie sau procura care sa va serveasca interesele,
sa poata fi folosita la intocmirea unui act notarial,
cel mai sigur este sa va adresati Ambasadei sau Consulatului Romaniei in tara respectiva.
Daca acest lucru este prea anevoios, si sunteti intr-o tara de drept latin,
adresati-va unui notar al tarii respective, dar atentie:
declaratia sau procura sa fie incheiata in forma AUTENTICA,
apoi APOSTILATA sau SUPRALEGALIZATA, dupa cum cere legea tarii respective.
Apoi trimiteti procura in original in Romania.
Daca va aflati intr-o tara care nu este de drept latin,
nu va ramane decat solutia Ambasadei sau Consulatului,
sau sa veniti personal la notar in Romania pentru a rezolva problema respectiva.

In continuare, detaliem aceste informatii:

Ma poate ajuta Ambasada sau Consulatul Romaniei?

Pentru a obtine o procura sau o declaratie, care sa fie corect intocmita, folosibila in Romania,
cea mai buna solutie este sa va adresati Ambasadei sau Consulatului Romaniei in tara respectiva.
Ambasadele si Consulatele Romaniei intocmesc procuri si declaratii
respectand aceleasi reguli ca si un birou notarial din Romania
.
Inclusiv atunci cand legea impune,
acestea efectueaza inscrierea in Registrele Nationale Notariale
privitoare la procuri si anumite tipuri de declaratii,
deci ofera un grad sporit de siguranta.
Ba mai mult, prin intermediul Ambasadelor si Consulatelor
puteti realiza inclusiv revocarea (anularea) unei procuri anterior intocmite
.

Apeland la serviciile unei Ambasade sau Consulat aveti cele mai mari sanse sa va atingeti scopul.
Va recomandam chiar ca inainte de a va adresa Ambasadei sau Consulatului,
o persoana de incredere a dumneavoastra sa consulte un notar public in Romania
pentru a obtine informatii suplimentare, pe care sa vi le transmita
si sa va ajute in intocmirea actului notarial in strainatate.
Ati putea chiar solicita ca notarul sa intocmeasca un model de procura sau declaratie
care sa va fie transmis, preferabil pe email,
pentru ca Ambasada sau Consulatul sa poata edita modelul respectiv conform normelor proprii.

 

Ce fac daca nu pot ajunge la Ambasada sau Consulatul Romanie?

Daca totusi Ambasada sau Consulatul Romaniei sunt prea departe,
daca va aflati intr-o tara de drept latin,
iar institutia notarului in tara respectiva are in atributii procedura autentificarii,
puteti apela la serviciile unui notar local.
Cuvintul cheie este "AUTENTIFICARE".
Pentru a putea fi folosita in Romania la instrumentarea unui act notarial,
declaratia sau procura pe care o veti trimite din tara respectiva
nu e suficient sa exprime clar vointa dumneavoastra,
ci trebuie obligatoriu sa fie intocmita in forma "AUTENTICĂ".

Pe scurt, aceasta procedura, consta in intocmirea unui act
(in cazul dumneavoastra, procura sau declaratie),
dupa ce notarul in prealabil v-a identificat, a stabilit domiciliului si starea civila a dumneavoastra,
s-a asigurat de realitatea drepturilor invocate de dumneavoastra
(de exemplu ca sunteti proprietar pe casa care doriti sa o vindeti),
s-a asigurat ca actul notarial (procura, declaratia)
se incheie cu respectarea tuturor normelor legale in tara respectiva,
s-a asigurat de intelegerea actului si a efectelor sale de catre dumneavoastra,
si v-a luat consimtamantul prin semnatura dumneavoastra pe actul original.
TOATE aceste caracteristici reprezinta esenta procedurii autentificarii.

Din pacate, in majoritatea cazurilor, chiar si din tari de drept latin, inclusiv din Italia, Franta, Germania,
procurile si declaratiile care ajung la biroul nostru nu sunt in forma "autentica",
ci sub forma de "legalizare de semnatura",
ceea ce le face inutilizabile.
Gasiti de asemenea mai multe detalii despre procedura "legalizarii de semnatura"
in cadrul sectiunii "Acte si Proceduri Notariale", apelabila din meniul site-ului nostru.
Principalele diferente fata de procedura autentificarii sunt ca
notarul nu trebuie sa verifice realitatea drepturilor invocate de dumneavoastra
(de exemplu ca sunteti proprietar pe casa care doriti sa o vindeti)
,
nici sa va verifice starea civila,
nici sa se asigure că ati inteles semnificatia si efectele juridice ale actului notarial
(notarul verifica doar ca ati luat la cunostinta de textul actului,
ceea ce nu presupune si ca l-ati si inteles, deci notarul nu va consiliaza in nici un fel).
O astfel de declaratie sau procura, incheiata de notarul strain sub forma "legalizarii de semnatura",
nu este de nici un folos in instrumentarea unui act autentic in Romania...

Ba mai mult, din unele tari precum Italia si Germania,
in multe randuri am primit procuri redactate de notariatul strain doar in limba romana,
fara o traducere a textului si in limba tarii respective,
si doar incheierea notarului de pe ultima pagina in limba tarii respective,
ceea ce ridica indoieli si asupra intelegerii de catre notarul insusi a scopului procurii.

Pentru un neprofesionist al dreptului,
este dificil a deosebi o procura incheiata in forma autentica
de o procura incheiata sub forma de legalizare de semnatura.
Diferenta se regaseste in parte finala a procurii, urmatoare semnaturii partii semnatare,
si anume in textul prin care notarul instrumentator se exprima cu privire la indeplinirea procedurii,
de unde trebuie sa reiasa indeplinirea aspectelor specifice autentificarii amintite cateva randuri mai sus.

Daca ati reusit sa obtineti de la un notar strain o procura sau o declaratie in forma autentica,
evident scrisa in limba tarii respective, NU O TRADUCETI in limba Romana acolo!
Ea va trebui tradusa de un traducator autorizat de Ministerul Justitiei din Romania,
deci traducerea efectuata in strainatate nu e de nici un folos!

Urmatorul pas pe care trebuie sa il indepliniti, dupa obtinerea procurii
sau declaratiei notariale autentice intocmita de notarul strain,
este sa apostilati sau sa supralegalizati actul respectiv.
Gasiti mai multe detalii despre procedura "apostilarii si supralegalizarii"
pe site-ul nostru in cadrul sectiunii "Pentru Romani plecati in Lume".
Pe scurt, in tari semnatare ale conventiei de la Haga privind Apostila, se aplica procedura apostilarii,
in rest se aplica procedura supralegalizarii.
Ambele proceduri sunt mecanisme cu acelasi scop
,
de a dovedi in cazul folosirii in strainatate,
ca un act a fost eliberat cu respectarea legii
si este valabil intocmit in tara de origine.

Odata apostilata sau supralegalizata declaratia sau procura dumneavoastra,
trebuie trimise in original in Romania.
Puneti-le intr-un plic si expediati-le persoanei de incredere din Romania,
pentru a fi prezentate in original notarului public.

Bineinteles, pentru a nu suporta in mod inutil costul apostilarii si trimiterii originalului in Romania,
doar pentru a afla ca declaratia sau procura dumneavoastra
fie nu a fost bine scrisa, nu are un text clar, fie nu a fost incheiata in forma AUTENTICĂ,
este o idee buna sa trimiteti un mail cu o fotocopie a actului dumneavoastra unei persoane de incredere din tara,
pentru a se prezenta cu el la un notar sa i se confirme ca actul este OK.
Abia apoi apostilati sau dupa caz supralegalizati actul si expediati-l in original in Romania.



     Comentarii

Intrebare:
 Adela, 30Oct2016

Ma puteti ajuta cu un model de procura pt vanzare apartament
si pt a reprezenta la alte institutiii..
mama mea este in italia si trebuie sa imi faca o procura pt vanzare imobil

Raspuns:
 Notar Public Irimia din Vaslui, 30Oct2016

Pentru Adela:

Nu va putem ajuta cu un model de procura pentru vanzare,
deoarece un astfel de demers este obligatoriu posibil
doar dupa analiza actelor dumneavoastra de proprietate.
Orice procura este un "unicat" croit special pentru situatia specifica a fiecarui client,
si nu exista un model universal.

Pentru inspiratie puteti cauta pe Google,
dar factorul decident va fi notarul care va intocmi procura,
si care se va pronunta nu pe baza modelului furnizat de dumneavoastra,
ci pe baza actelor de proprietate pe care le veti prezenta,

In Italia, va recomandam sa va adresati Ambasadei/Consulatului Romaniei,
iar daca acest lucru este prea anevoios, unui notar Italian.

Procura trebuie obligatoriu sa fie in forma AUTENTICA, si nu legalizare de semnatura.



Intrebare:
 Corina, 30Oct2016

O imputernicire facuta de un cetatean roman pt o persoana din Romania,
eliberata de un post de Politie a Statului Elen(Grecia)
si vizata cu apostila de la Haga,
este valabila in Romania
la Primarie?
Sau este nevoie de imputernicire facuta strict la un notar?
Precizez ca cetateanul roman nu este detinut sau retinut de Politie.

Raspuns:
 Notar Irimia din Vaslui, 1Nov2016

Pentru Corina:

In Romania sunt valabile DOAR procurile incheiate in forma autentica (prin notar sau ambasada sau consulat),
indiferent unde doriti sa le folositi (primarie, scoala, asociatie de proprietari, etc).
Daca procura dumneavoastra este intocmita de un post de politie,
indiferent ca este sau nu si apostilata,
nu este valabila in Romania.


Va recomandam sa va adresati ambasadei/consulatului Romaniei in tara de calatorie,
iar daca acest lucru nu este posibil, unui notar public din tara respectiva,
si intocmiti procura ca si cum dumneavoastra insava ati fi cetatean grec (act autentic in limba greaca).
Apoi apostilati, apoi trimiteti procura in Romania,
aici va fi tradusa in forma legalizata, si va putea fi folosita.

 


 

Click aici pentru alte link-uri despre acte notariale



Partaj notarial intre (fosti) soti

Fostii soti dupa desfacerea casatoriei,
pot inceta comunitatea de bunuri
prin impartirea pe cale notariala a bunurilor dobandite in comun de acestia.

Partajul poate fi total sau partial,
adica poate cuprinde toate bunurile comune ale sotilor, sau doar parte din acestea.
Daca prin actul de partaj se impart doar o parte din bunuri,
sotii pot oricand sa intocmeasca ulterior un alt act de partaj pentru alte bunuri comune.

Partajul poate fi cu sau fara sultă
(numită și sultă compensatorie,
termen utilizat pentru a desemna suma de bani
ce trebuie plătită pentru compensarea inegalităţii de valoare),
adica cu sau fara plata unei sume de bani de catre unul din soti celuilalt
pentru egalarea valorica a loturilor.
Este posibil chiar ca unul dintre soti sa preia toate bunurile fara plata nici unei sulte,
totul tine de buna intelegere intre parti.

Cu ce documente trebuie sa ma prezint la notar?
In documentul pdf de mai jos se specifica actele necesare
pentru Vânzare / Donație / Partaj / Schimb / Intretinere
cu privire la un APARTAMENT:

--> ...
--> ...
--> ... in cazul DONATIILOR intre rude pana la gradul 3 inclusiv,
actele originale de stare civilă care dovedesc gradul de rudenie,
--> ...
--> ...
pentru a se aplica scutirea de impozit

notariatirimia.ro/tryit/paginiWeb/ActeNotariale_files/acte necesare imobile.pdf



 Intrebare:
  Gigi iorga - 16-08-2014
Buna ziua, eu locuiesc in Toronto, Canada.
Am dat o procura la cineva cu intentia de a infiinta o firma ( SRL),
in care scrie ca o imputerncesc sa ma reprezinte la regisrul comertului,
la banca si oriunde este necesar pentru indeplinirea formalitatilor de a infinta aceasta firma.
Printre altele este specificat ca poate sa vinda si sa cumpere in numele meu,
semnatura mea fiindu-mi opozabila.
INTREBARE :
Am o casa in Constanta, poate folosi aceasta procura sa vinda casa respectiva.
Va multumesc.

 Raspuns:
Notariat - 16-08-2014
Pentru vânzare este obligatoriu să faceți o procură specială.
Este interzisă de lege vânzarea în baza unui mandat general.



Paragraful de mai jos este independent de toata ciorba de mai sus.

Este vorba despre o romanca in Japonia,
care este intr-o situatie identica cu a mea.
Vrea sa dea o procura cuiva pentru a putea sa-i vanda apartamentul din romania.
Vreau sa subliniez ca exista un RNNEPR.

Am înțeles că locuiți departe de ambasadă/consulat,
dar trebuie să mergeți acolo pentru autentificarea procurii
deoarece nu există un sistem pus la punct prin care un notar public român
să poată verifica revocarea unei procuri autentificată la un notariat din Japonia.
În România, la încheierea unei tranzacții îmobiliare încheiată prin procură,
notarul public este obligat să verifice RNNEPR
(Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocării acestora),
registru la care notarul din Japonia nu are acces.
În schimb, consulatul României va putea proceda la înscrierea procurii în acest registru
care poate fi apoi verificat de către notarul public român.

🔵